INFRANAREA SAU MORTIFICAREA CRESTINEASCA

In Dictionarul explicativ al Limbii Romane, mortificarea e descrisa ca fiind o chinuire, torturare, cangrena sau moarte a tesuturilor. La o citire superficiala, s-ar putea intelege de ce acest cuvant starneste oarecum ingrijorare in randul credinciosilor. Cu toate acestea, desi aceste pagini au fost scrise cu aproape 200 de ani in urma de catre cardinalul Mercier, arhiepiscop primat al Belgiei, ele raman un punct de reper si in zilele noastre. Nu este vorba aici de mortificare stricto sensu, ci de mortificarea crestina, definita ca „infranare” sau „stapanire”. La o lectura atenta, cele cinci modalitati de mortificare (a trupului; a simturilor, inchipuirii si patimilor; a mintii si a vointei; ale faptelor zilnice; fata de aproapele nostru) nu reprezinta altceva decat un set minim de reguli de convietuire in societate si, mai mult decat atat, principii sanatoase de viata, la fel cum auzim, in zilele noastre, mesaje de interes public: „Evitati excesul de sare, zahar si grasimi”, „Consumul de alcool dauneaza grav sanatatii”, sau „Pentru o viata sanatoasa respectati principalele mese ale zilei”.