ÎNFRÂNAREA SAU MORTIFICAREA CREȘTINEASCĂ

În Dicționarul explicativ al Limbii Române, mortificarea e descrisă ca fiind o chinuire, torturare, cangrenă sau moarte a țesuturilor. La o citire superficială, s-ar putea înțelege de ce acest cuvânt stârnește oarecum îngrijorare în rândul credincioșilor. Cu toate acestea, deși aceste pagini au fost scrise cu aproape 200 de ani în urmă de către cardinalul Mercier, arhiepiscop primat al Belgiei, ele rămân un punct de reper și în zilele noastre. Nu este vorba aici de mortificare stricto sensu, ci de mortificarea creștină, definită ca „înfrânare” sau „stăpânire”. La o lectură atentă, cele cinci modalități de mortificare (a trupului; a simțurilor, închipuirii și patimilor; a minții și a voinței; ale faptelor zilnice; față de aproapele nostru) nu reprezintă altceva decât un set minim de reguli de conviețuire în societate și, mai mult decât atât, principii sănătoase de viață, la fel cum auzim, în zilele noastre, mesaje de interes public: „Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”, „Consumul de alcool dăunează grav sănătății”, sau „Pentru o viață sănătoasă respectați principalele mese ale zilei”.